Arhitectura Siciliana
Secolele XVII şi XVIII sunt reprezentate în arhitectură prin stilul baroc, specific Siciliei. Barocul sicilian are o ornamentaţie bogată şi prezenţa măştilor rânjitoare, a amoraşilor, numiţi "putto/putti" îi conferă o identitate arhitecturală unică.
După cutremurul din 1693, stilul baroc sicilian a fost pus ăn evidenţă. În jurul anilor 1730 stilul devine distinct, atingând apoi apogeul, ca mai târziu (1780) să fie înlocuit de neoclasicism.
Stilul baroc sicilian a fost folosit în construirea clădirilor mari, fastuoase (palazzi) şi la construirea bisericilor catolice.
Câteva caracteristici ale barocului sicilian:
- Măşti groteşti şi putti mai ales la balcoane
- Balcoane cu balustrade din fier forjat
- Scări exterioare, care de obicei conduc, printr-un pasaj de trecere, spre o curte interioară şi de aici spre "piano nobile", (nivelul de bază al clădirii cu camerele şi sălile de recepţie) care era asigurată de o scară dublă.
- Canturi concave, plane sau convexe ce dau aspectul general şi particular al faţadelor.
- Clopotniţe siciliene, sunt incluse în clădire, făcând parte din faţada acesteia.
- Marmură mozaic colorată, în special la pardoselile şi pereţii din interiorul bisericilor
- Coloane care sprijină bolte.
Arhitectura Siciliana
